Strănut

Să nu mă schimb
Îţi dau acum nevroza
A mea şi numai
A mea
Să rup pagini la incinerat
Şi somnul să-mi fure odihna
Căci mă uit la ceaşca de ceai
Şi văd doar alcool.
Să mă înec în cimentul din oraş,
Mai bine stau şi aştept
Şi te aştept
Şi te aştept
Mă car, mă sting
Vin înapoi
Vin înapoi
Vii înapoi.

Destăinuie broască

În timp cu sori, sânge, spânzurători,
Mă car, mă sting
Şi nu vreau să vorbesc.
Am obosit să mor,
Iar somnul mă adoarme
Visam, visam
E-un infinit orgasm.

Şi-ţi închin satană
Paharul cu venin
Şi sufletele moarte
Să-mi cânte, să-mi cânte
Şi falsează prin perdele
Mă rup în cel mai prost refren
Şi găuri în pahar de venin
Îl sparg, îl sparg şi ţi-l închin
Mă car, mă car, mă sting.

Plouă în Polonia

Întâlnesc un polonez
Ce-n cafea-mi arunc-o dogmă
Înzestrată-n catifea
De-a ploua, de n-ar ploua
Şi bastonul mi-e rece
Se târâie, mă târâie
Se udă pe asfalt
Şi-mi cade batista-n apă
Metalul scârţaie ud
Mă ţine-n lesă, îmi cad şi ochii
Şi pălăria
Şi-mi plouă-n cap.

Paharul e gol

Lumina-și orbește surorile
Dar becul pâlpâie letargic
Și-mi cântă scaunele note
Proaste, atât de proaste.
Paharul mi-e plin pânla pântec
Porumbei la geam, porumbei
Să mă-nțeleagă, să nu mă-nțeleagă
Să vină ploaia, să piară
E hazard în mintea mea
Prin gaura din pahar mă-ncânt
De-al tău gând, la geam e vânt
E-ntuneric, e frig, plângând
Și ploaia plânge domol
Și-n lumina asta oarbă
Văd paharul gol.

Dur

De-ai fi aici vulcan erupt
Și frunza să mi-o tai acum
Din smoală ți-aș fixa un gând
Te sinucid, te sinucid.
E-un tâmpit și-un infinit
Ce pe sub cracă zboară
Cu elan cam amuțit
Și ochii mei coboară.
Și mușchii mei se pisicesc
Se întăresc, mă lasă greu
Și te aștept, și te aștept
Neschimbător, obosit, eu
Și umbrea mea, a mea ești tu
În știință, gravă neștiință.