That Time

This crave of gold raised a claw of silver

Upon its might, the Sun creeps in

Comes forth a gentle spring with fruited beards under the boughs

Now comes the time, when that time never comes

Now is not tomorrow morning anymore,

But a decaying part of what has been.

Evermore ugly is that brightly colored dress

Of smiles made of salt , from the earth beneath

Glowing in sparks, yet fake,

Wrapped around these leaves like the auras of saints.

Crashing down and out the door

A swallow stole the key to the garden of gold

In the shadow of the red rusty oak

She made quite an appearance

Evermore ugly is that dress of caterpillars

A fire inside washed over by wet arrows

Wind touch, petals kept falling in the well

As Autumn came and in love you fell.

Jeluită-mi toropeală...

M-am înciudat de propriile simţuri. M-am înciudat de goliciunea acum ceva plăcut, un sentiment de admiraţie întârziată spre o frecvenţă familiară. Cu alte cuvinte, m-am înecat la malul mării în călătoria mea strofocantă spre împlinirea eului, revolta mea împotriva originii, indentitatea robotică, pe a cărei frunte putrezit atârnă sângele unor eroi; am un lup cu coadă înflăcărată în frunte - port genele unor luciferi ce şi-au pierdut adevărata indentiate. Simţurile spontane mi-au dărâmat zidurile şi singura reacţie e o stare inertă, legumiformă. Depinde de mine să dau comanda, dar scandalul meu ideologic a devenit miop. Mi-am trimis nervii la război nerăbdătoare să îi secătuiesc. Să ardă până la capăt!

Jeluită-mi nebunie

Am un simţ etern familiar că flutură un strat ireal de existenţă pe lângă noi. Presimţeam cumva că această irealitatate este atât de lipsită de ţintă încât o pot fasona după cum arde în mine gândul jeluit sau nejeluit. Şi deşi înţeleg printr-o telepatie surdă cu universul mesaje de o frecvenţă stupid de ameţită în fiinţă, de ce simt că e o doar o gafă oţelită a propriei minţi? E ispita de a exista. Eterna bolnăviciune a duratei, care fără efort energetic ne înlănţuie în revolta inimii faţă de raţional. Aşa ajunge lupul să cadă toropit la picioarele mielului.

Ce sinapsă blestemată ne blochează impulsul animalic?

Omul din mine e însetat, vrea să ştie ce şi de ce, dar totuşi ceva îmi suflă în cap şi găsesc că nu vreau să ştiu; am ajuns să înţeleg - nu, să observ - că puterile biruie când existenţa lor este acceptată fără întrebări ascuţit de adânci. Când sapi în ciment nu primeşti decât o lopată-n gură. Am ajuns să înţeleg că mai uşor limpezesc o nebunie cu regula de trei simplă decât cu microscopul.

Drama vieţii se joacă în numai două minute.

Das Erste Sonett

This is a rough interpretation of The First Sonet by Bertolt Brecht

As we broke up once into YOU and ME
And our beds stood HERE and THERE
We appointed an ever so simple word
That should have been : I touch you

It seems : this joy of our chats has become poor
That the touch itself is irreplaceable
Although at least were “they” so harmless
And kept safe like a forbidden thing

Remained appropriate and were though withdrawn
Wasn’t for the need, though was free
Wasn’t really there, but at least it wasn’t far away

And when we found ourselves
surrounded by unknown people
We used this word without a care
And already knew: we were swaying.

Original Text:

Als wir zerfielen einst in DU und ICH
Und unsere Betten standen HIER und DORT
Ernannten wir ein unauffälig Wort
Das sollte heißen : ich berühre dich.
Er scheint: solch Redens Freude sei gering
Denn das Berühren selbst ist unersetzlich
Doch wenigstens wurd >>sie<< so unverletzlich
Und aufgespart wie ein gepfändet Ding.

Blieb zugeeignet und wurd doch entzogen
War nicht zu brauchen und war doch vorhanden
War wohl nicht da, doch wenigstens nicht fort

Und wenn um uns die fremden Leute standen
Gebrauchten wir geläufig dieses Wort
Und wußten gleich: wir waren uns gewogen.